Iubesc
Dacă va fi să iubesc este pentru că am înţeles că existenţa mea urmează un alt drum,simte nevoia unei noi cunoaşteri.Iubirea este o idee sentimentală pe care puţini o cunosc dar mulţi încearcă să o improvizeze.Pentru mine,iubirea este întotdeauna un adevăr,pentru că nu mintea judecă şi dictează,ci sentimentele şi bătăile inimii.Culorile devin mai aprinse,spre un roşu tot mai intens care-ţi dă viaţa peste cap atingând ţinta supremă.
Când apari în faţa mea ca un străin cunoscut şi nu voi şti cum să reacţionez,ia-mi mâinile mele într-ale tale şi sărută-mă pe frunte;apoi priveşte-mă în ochi şi spune-mi "Am venit,eu sunt",atunci îţi voi zâmbi şi-ţi voi şopti "Te-am aşteptat şi te cred".Toată esenţa umană are un final; "iubirea şi dragostea dintre două spaţii total opuse".
Iubirea nu este o întrebare,nu este o vorbă ci doar un sentiment profund şi total.Ea este un suflet ce a fost rănit şi vindecat de altul.Nu trebuie să păzeşti mereu iubirea,pentru că asta nu reprezintă nimic,de aceea oamenii devin geloşi pentru că nu înţeleg.Gelozia este frica de a pierde pe cel drag,asta ar însemna şi lipsa de încredere în persoana iubită.Gelozia se naşte din iubire,dar nu moare odată cu ea.O persoană care iubeşte şi este iubită nu va rămâne aceeaşi.Experienţa îi oferă şansa de a înţelege lucruri care nu ştiau că există sau pe care nu le înţelegea,deoarece lângă treapta cea mai înaltă a fericirii se află prăpastia cea mai adâncă a durerii.
Cel ce iubeşte coboară cu o sinceritate afectivă deplină.Este un proces ce are la bază părăsirea în voia unei cunoaşteri de sine abstracte.Sentimentul este izbit de imaginea sufletului,în care lacrimile reprezintă mai mult decât un simplu "Te iubesc".Doar cei ce iubesc sincer pot înţelege această idee: "Dragostea e un mecanism ineluctabil al naturii,dureros spre care ne împinge o putere străină" spune George Călinescu.Tot el mai spunea că:"Dragostea devine raţiunea însăşi a vieţii,mai mult,un mister cosmic".Prin ea,criticul ar fi biruit moartea şi ar fi dat femeii existenţa eternă.
În iubirea adevărată se întâmplă mult mai multe decât ai putea vedea sau simţi,se suferă mai mult decât se poate cugeta,se visează mai mult decât s-ar putea trăi,se simte mai profund decât ar fi nevoie.Orice poezie îşi are propria iubire.Respirăm pentru că iubim şi trăim pentru că acceptăm provocările dure ale vieţii care-şi urmează cursul.Nu ştim ce e,când e,cum e,unde e.Nu o cunoaştem pentru că o evităm fără să ne dăm seama.Mereu vom şti ce nu e iubirea defapt.Întotdeauna va fi speranţa creării în noi.
Dacă viaţă are sens este pentru că iubirea este acest rost,iar dacă nu,atunci ea ar trebui să fie.Fiecare are propria sa filozofie a iubirii.
