Relevarea empirică
Profunzimea cunoaşterii e dată de ideile nesocotite spre noi drumuri cu ţinte aleatorii.Să izbândeşti într-o lume cu mistere posibile înseamnă să cauţi drumul ce nu-şi are rostul.Căutarea prin absolut e răsfrântă de eşecuri permanente şi reuşite necunoscute.Alunecarea permanentă în necunoaştere trezeşte interesul temut de abis,unde mintea nu realizează efectul.Ecourile surde de imaginaţii dau naştere senzaţiilor impulsive de reculegere.Lumina e-ntuneric,ea dă culoare speranţei fără a fi văzută sau conştientizată.Chimia temerilor impletesc noi orizonturi ce par să atingă scopul propus inconştient.
Descifrarea fiecărui pas constituie noi căi de redescoperire a unui necunoscut,fără a-i şti înţelesul.Îmblânzirea de sine străbate simţurile ce induc în eroare cunoaşterea,încercând să capete sens fiecare gest propus spre regăsire.Căutarea în permanenţă a ceva,determină ca fiecare să dezvolte un mister de sine pe care-l ascunde.
Realizarea conştienţei de sine determină cunoaşterea a unei noi persoane întruchipată într-unul(singur corp).Răzvrătirea în propria persoană creează drumuri spre noi posibilităţi de dezvoltare a întregii procreaţiuni.
Abisul nesfârşit complex relevă reflexia unei imagini absolute necunoscute prin complexitatea înălţării.Cunoaşterea unei perfecţiuni distruge şansele spre reuşita propusă.Chemarea de strigăte în surdină dă tonul unei căderi profunde necunoscute de simţit.Alunecarea nesfârşită în mister împiedică rezolvarea generală.Tăria profunzimii caută să alunge melancolia închinării noilor obstacole.Trezeşte viaţa mângâierii pierdute de fumul enigmatic.
Intuiţia dă startul spre umplerea inexplicabilă a rugii retrase.
Ritmica esteticii
Inestetic stai bizară şi loveşti dorinţa vagă,
E imens indezirabil să îţi sprijini condamnarea,
Chinuit de vlaga morţii,singura ta alinare,
E străbaterea vulgară reluată de uitare.
Morfologic luminându-ţi propria inexistenţă
Gândului fluorescentric explicându-ţi plânsul rece.
Rima rară se răreşte
Constatându-ţi ironia din contrastul filosofic.
Injustarea invocată a retuşului poetic
Reluat stilistic drastic,sunetul antic al poveştii.
Meditarea ideală a noianului lăuntric
Dă viaţă constatării începutului creării.
Răsfrânt de gânduri
Legământul inocent cu tine însuţi îţi dă datoria să meditezi prin toată autocunoaşterea ta indezirabilă străbună a prezentului invocat într-un trecut viitor.
Mirifica ta constatare a existenţei reprezintă aspiraţia prielnică a durerii trecerii timpului prin zilele ireversibile.Mângâierea dulce a reîntoarcerii prin petele trecului simţirii sunt cuvintele adeseori transpuse printre rânduri cu imagini ale mărgăritarelor sclipiri asurzitoare prin ecouri nemărginite.Freamătul etapelor transparente ale formării noastre personale sunt intangibile a măiestriei chemări nedefinite încă de conceptul nostru al capacităţii idealului.
Fiecare autodefineşte prezentul ca o statură a lumii răpunse de amărăciunea vieţuirii pe un vis în degradare.Totul în mângâierea necondiţionată se îndreaptă spre un final liniştit de fructuaţia zgomotoasă ce va avea să vie.
Diversitatea dorinţei profunde a afirmării în condiţii efemere întrerupe cursul dorinţei absolute a lumii eterne în nefiinţă,redate de nemurirea singurătăţii prin prisma de a nu simţi completarea sacră a ciclităţii împliniri.Orişice suflare întruchipează geniul propriului său destin străpuns de coborârea idealului în infernul neştiinţei prin dizolvarea fricii de alăturare a singurătăţii corăbii negre,pe o mare de azur nestinsă.
Esenţa valorii supreme e redată de singurătatea onirică a realităţii ireversibile în lumea singurătăţii,prin care răspunsurile se înfăţişează sub diferite fluxuri alegorice,care conturează de fapt condiţia geniului în raport cu idealul şi cu sine.
Visul în devenire este eşecul în reuşita redeschiderii de drumuri petrecute prin geneza poemului vieţii proprii invocate de noile sentimente care-ţi fac trecerea de la particular la general şi invers apoi.
*
Eşecul constată clădirea veşniciei pe un unghi de siguranţă realizabilă a unei poveşti continue,care se revarsă pe cursul istoric al redării clipei eşuate.Visarea răspunsului este străbătută de cunoaşterea nepăsată a indiferenţei margini a unei prăpăstii fără cusur.Repetarea continuă a unui ecou blajin îndură frământarea chinului ce nu-şi caută relaţia compatibilă cu trecerea trecutului.
Voinţa de a trece peste obstacolul repetat al timpului îndură scopul ţintit spre un ideal mult prea lăuntric al determinării.Grija de a obţine fericirea succesului e străbătută de drumul anturajului antagonist.
Curmarea atingerii viitorului înlătură orice visare spre un bun necondiţionat de vlăstarea duioasă de iertat a unui gând de renunţare.
