Dedublarea reflecţiei
Respir aerul pustiu al vremurilor antice,alunecând prin privirea goală ce duce spre geam.Întind mâinile să cuprind o amintire ştearsă de patima abstractizării.Întorc privirea spre locul unde s-au înfiripat primele priviri şi zâmbete.Lacrimi seci alunecă pe obrazul uscat de timpul petrecut fără urme de fineţe.Îmi cuprind genunchii cu mâinile şi mă las pe spate încercând să reculeg dorinţele rugii reîntoarse din exilul sacru.O privire complexă şi palidă se aşază lângă umărul meu alinâdu-mi suferinţa indefinită.Cu mâinile întinse îmi reneagă visele şi mi le alungă în deşertul purtat de vântul dezirabil.Locul îi era lângă mine,printre rândurile sediţioase ale gândurilor mele vaste.Mă înec în lacrimi şi ţip printre picăturile de ploaie care alunecă mozaic fără cusur pe fereastra prăfuită.Aerul mă sufocă între pereţii trişti care se surpă odată cu suflarea nostalgică.M-am obişnuit să trăiesc cu durere şi amintiri allegro.Alerg afară strigând o iubire care mă desfiinţează fără a înţelege sintagma vieţii angelice.Mă prăbuşesc subit în genunchi lipsită de sonoritatea puterilor,deşi ploaia îşi continuă sensul existenţei ireversibile.Retrăind clipele involuntar,strâng pământul scurmat de atâta ură între mâini lovind cu pumnii în acelaşi loc.Mă ridic aevea alergând spre salvarea de propria-mi fiinţă.
Privesc în urmă casa pustie,goală care-mi oferă o parte de siguranţă izolată.Am alergat prin fumul enigmatic,praf instantaneu şi ploi,veghind doar ochii tăi încercând să mă salveze de realitatea care mă reneagă de existenţa unei condamnări la un nou viitor necuprins de alte priviri.Îmi întinzi mâna să mă trezeşti la un colţ de drum,însă mitul realităţii pe care-l retrăiesc ineluctabil mă inspiră către legiferarea inexistenţei.Privirea mi-e lumea indezirabilă pe care o eludez pierind spre uitare.
Mă prăbuşesc în faţa drumului ce duce spre nenumărate destinaţii.Ţip căutând răspunsuri privind buimacă orice alegere.Mă las călăuzită de propriile puteri;când trebuiau să mă întoarcă din drumul realităţii false,m-au condus spre ea.Deschid ochii plini de lacrimi şi încerc să mă salvez de mine năpustindu-mă asupra oglinzii spărgând-o.Întind mâna spre noua existenţă pe care mi-o arăţi şi mă concep sărind de pe fereastra ungherului,zburând cu aripi murdare,consumându-mi astfel dorinţa,provocându-mi sentinţa.M-ai regăsit?...căci eu sunt totul acum!
