12/01/2013

Citate

"Când trăieşti cu adevărat o viaţă după Evanghelie, atunci, în mijlocul oamenilor, viaţa ta se face sarea ce sărează şi împiedică stricăciunea vieţii, se face aluatul ce dospeşte şi pe alţii pentru o viaţă cu Domnul."-
"Toţi suntem condamnaţi la moarte şi mai nimeni nu crede că va muri; vorbesc de o credinţă care să-ţi transforme viaţa din vederea morţii, în vederea vieţii. Toţi suntem chemaţi la Viaţă şi mai nimeni nu trăieşte viaţa aceasta după aceea la care suntem chemaţi. Trăim omorând această chemare."-
"Poate că n-am trăit în propriul meu corp; poate că am trăit viaţa altora... Viaţa mea este o viaţă făcută din toate vieţile: vieţile poetului."
"Pe Pământ omul e dator să trăiască numai viaţa. Moartea lui adevărată o va trăi în Cer. Dacă încearcă să trăiască moartea pe pământ, păcătuieşte şi se mistuieşte în deznădejde. Şi atunci, nici nu trăieşte cu adevărat, nici nu moare. E ca un fel de strigoi."
"O mare iubire sfârşeşte în extazul morţii, fiindcă de prea mult extaz, a sfârşit viaţa. Extazul e corosiv şi distrugător, fiindcă afectează centrul a tot ce este; el e suprema indiscreţie din iubire. După el nu mai poate fi nimic, fiindcă el sfârşeşte totul. Extazul sfârşeşte şi nesfârşitul morţii. Iubirea mistică este cel mai zdrobitor exemplu. De ce elanurile mistice le succedă un sentiment penibil de neant, o ariditate a conştiinţei? Indiscreţiile ultime ale extazului, imposibilitatea ca extazului să-i mai succeadă ceva în afară de nebunie."
Emil Cioran 

11/16/2013

Ego - Pentru că te iubesc


        Ego - Pentru că te iubesc

Tot ce vreau acum să îţi mai spun,
Te iubesc ca un nebun.
Nu mai pot să stau.
Lângă mine vreau să fii chiar acum,
În braţe să te iau.

Chipul tău atât de fin aş vrea
Să-l pot privi în noaptea grea.
Când tu nu eşti aici,
Nu mai pot dormi.
Vreau să te sărut,
Să te pot simţi.

Şi încerc să-ncep să scriu
Da' încep şi tre' să spun
Că tu eşti tot ce am mai bun
Şi tu ştii că tot ce ţi-am promis
Nu sunt minciuni şi-n orice caz
Nu e doar un vis.
Ştii...că impreun' putem trece peste toate.
Pietre-apar în faţa noastră,
Dar se sparg peste noapte.
Te rog, ai grijă, cheia inimii mele-i la tine,
Cheia minţii, cheia sufletului,
Tot îţi aparţine.

Lasă grijile, vreau
Să te văd zâmbind.
Când suntem împreună
Visele se-aprind.
Mă rătăcesc adesea-n ochii tăi,
Puţin câte puţin,
Că-s singurii ce-mi dau uitării
Clipele-ncarcate cu venin.

Vreau să te simt, când adorm şi ştiu,
Când mă trezesc, patul mi-e prea pustiu
Dar eşti acolo, doar pentru mine
Şi-s doar al tău.Vei vedea
Că numai ţie ţi-am jurat iubire
Cu lacrima.

Tot ce vreau acum să îţi mai spun,
Te iubesc ca un nebun.
Nu mai pot să stau.
Lângă mine vreau să fii chiar acum,
În braţe să te iau.

Chipul tău atât de fin aş vrea
Să-l pot privi în noaptea grea.
Când tu nu eşti aici,
Nu mai pot dormi.
Vreau să te sărut,
Să te pot simţi.

Îmi pare rău când te fac să plângi.
Ştiu că nu mai poţi s-ajungi
La o cale de mijloc.
Totuşi, nu-ncerca să fugi.
Ştii bine că fazele astea
Nici mie nu-mi plac.
Ţi-am promis că mă schimb
Şi o s-o fac, aşa că tac
Când mă enervez
Şi mă mai stresez,
Cu gânduri peste gânduri,
Deşi ştiu că aberez.
Şterge-ţi lacrima.
Vreau să-ţi spun că te iubesc.
Păi, de-aia poate sufăr aşa mult
Când greşesc.

Nu mai aud, nu mai văd, nu pot
Nu mai am cum din minte să te scot.
Dacă nu erai tu,
Poate nu mai eram acum
Cine sunt, unde sunt...
Sigur eram pe alt drum.
Cere-mi tot ce vrei
Şi nu-mi da nimic înapoi.
Oricum, drumul nostru va fi mereu
Împărţit la doi.
Nu te voi lăsa niciodată.
Ţine-mă strâns.
Cu tine nici tot timpul din lume
Nu mi-ar fi de-ajuns.

Tot ce vreau acum să îţi mai spun,
Te iubesc ca un nebun.
Nu mai pot să stau.
Lângă mine vreau să fii chiar acum,
În braţe să te iau.

Chipul tău atât de fin aş vrea
Să-l pot privi în noaptea grea.
Când tu nu eşti aici,
Nu mai pot dormi.
Vreau să te sărut,
Să te pot simţï.

8/06/2013

Iubesc

Iubesc

Dacă va fi să iubesc este pentru că am înţeles că existenţa mea urmează un alt drum,simte nevoia unei noi cunoaşteri.
Iubirea este o idee sentimentală pe care puţini o cunosc dar mulţi încearcă să o improvizeze.Pentru mine,iubirea este întotdeauna un adevăr,pentru că nu mintea judecă şi dictează,ci sentimentele şi bătăile inimii.Culorile devin mai aprinse,spre un roşu tot mai intens care-ţi dă viaţa peste cap atingând ţinta supremă.
Când apari în faţa mea ca un străin cunoscut şi nu voi şti cum să reacţionez,ia-mi mâinile mele într-ale tale şi sărută-mă pe frunte;apoi priveşte-mă în ochi şi spune-mi "Am venit,eu sunt",atunci îţi voi zâmbi şi-ţi voi şopti "Te-am aşteptat şi te cred".Toată esenţa umană are un final; "iubirea şi dragostea dintre două spaţii total opuse".
Iubirea nu este o întrebare,nu este o vorbă ci doar un sentiment profund şi total.Ea este un suflet ce a fost rănit şi vindecat de altul.Nu trebuie să păzeşti mereu iubirea,pentru că asta nu reprezintă nimic,de aceea oamenii devin geloşi pentru că nu înţeleg.Gelozia este frica de a pierde pe cel drag,asta ar însemna şi lipsa de încredere în persoana iubită.Gelozia se naşte din iubire,dar nu moare odată cu ea.O persoană care iubeşte şi este iubită nu va rămâne aceeaşi.Experienţa îi oferă şansa de a înţelege lucruri care nu ştiau că există sau pe care nu le înţelegea,deoarece lângă treapta cea mai înaltă a fericirii se află prăpastia cea mai adâncă a durerii.
Cel ce iubeşte coboară cu o sinceritate afectivă deplină.Este un proces ce are la bază părăsirea în voia unei cunoaşteri de sine abstracte.Sentimentul este izbit de imaginea sufletului,în care lacrimile reprezintă mai mult decât un simplu "Te iubesc".Doar cei ce iubesc sincer pot înţelege această idee: "Dragostea e un mecanism ineluctabil al naturii,dureros spre care ne împinge o putere străină" spune George Călinescu.Tot el mai spunea că:"Dragostea devine raţiunea însăşi a vieţii,mai mult,un mister cosmic".Prin ea,criticul ar fi biruit moartea şi ar fi dat femeii existenţa eternă.
În iubirea adevărată se întâmplă mult mai multe decât ai putea vedea sau simţi,se suferă mai mult decât se poate cugeta,se visează mai mult decât s-ar putea trăi,se simte mai profund decât ar fi nevoie.Orice poezie îşi are propria iubire.Respirăm pentru că iubim şi trăim pentru că acceptăm provocările dure ale vieţii care-şi urmează cursul.Nu ştim ce e,când e,cum e,unde e.Nu o cunoaştem pentru că o evităm fără să ne dăm seama.Mereu vom şti ce nu e iubirea defapt.Întotdeauna va fi speranţa creării în noi.
Dacă viaţă are sens este pentru că iubirea este acest rost,iar dacă nu,atunci ea ar trebui să fie.Fiecare are propria sa filozofie a iubirii.

7/30/2013

Bătaia unei inimi


Bătaia unei inimi

Îl privesc zi de zi...cum se zbate mereu în încercările care nu-i dau pace.Mereu se afundă în trecut şi nu poate vedea speranţa din viitor.Călătoria înseamnă să mergi înainte,nu înapoi.
Arată ca o persoană indiferentă,dar când deschide gură simţi câtă durere ascunde...Trecutul mereu este şi prezent şi viitor...mereu apare sub diferite înfăţişări.Ce uşor este să auzi "Mi-e dor de tine!" şi ce greu este să spui când iubeşti.Poate că suntem obişnuiţi să auzim zi de zi asta...dar când vezi o persoană suferind e atât de uşor să acceptăm?Mereu ele ne trezesc la realitate şi ne face să realizăm mai devreme sau mai târziu că dacă nu apreciem ceea ce avem,vom suferi fiecare în parte.Orice fată aşteaptă "prinţul pe cal alb",iar băieţii "prinţesa visurilor",dar viaţa nu-i aşa.Ne naştem pentru că avem un rost în lumea asta,pentru că trebuie să fim perechea unei persoane.Dorim mereu tot mai mult...pentru ce?Pentru că asta e nevoia noastră.Dorim să fim iubiţi tot mai mult,dar în general nu suntem de către persoana care am vrea noi...asta pentru că nu e ea,nu este perechea...nu trebuie să mai tânguim după o iubire ce nu pare aş avea rostul.Motivul dragostei este faptul că inima mereu cere.Rolul ei este să bată după un suflet,să iubească şi să sufere.
În viaţă...inima bate pentru trup,pentru a reda o nouă viaţă născută din iubire,unde sufletul se împarte şi prinde viaţă;atunci ea va înceta să mai bată pentru că s-a născu
t altul.

7/22/2013

Copil hoinar - Sorina Moldvai



Copil hoinar - Sorina Moldvai

1. Dacă-nchid ochii
Şi ascult vântul
Sărut lumina
Şi gust pământul

R: Sorb cu sete din petale lacrimile florilor
Şi mă-ntreb cine-o fi inventat cuvântul „dor”
Ca un foc aprins de soare vreau să-mi dea vântul răcoare
Să mă stingă, să m-aprindă în joacă - copil hoinar
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină
Fericirea să o aflu şi eu

2. De ce-ar fi toamnă
De ce tristeţe
De ce uitarea
Ochii s-o-nveţe

R: Sorb cu sete din petale lacrimile florilor
Şi de viaţă, de iubire, de zare mi-e-atât de dor
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină
Fericirea să o aflu şi eu - copil hoinar
Ca un foc aprins de soare
Vreau să-mi dea vântul răcoare
Să m-aprindă, să mă stingă din nou
Dor îmi e să beau lumina, ca în clipa care-o să vină
Fericirea să o aflu şi eu - copil hoinar
Ca un foc aprins de soare
Vreau să-mi dea vântul răcoare
Să m-aprindă, să mă stingă din nou

George Călinescu-citate(quotes)

                            
"Ca să se facă înţeleşi, poeţii se joacă, făcând ca şi nebunii, gestul comunicării fără să comunice, în fond, nimic, decât nevoia fundamentală a sufletului uman de a prinde sensul lumii."-George Călinescu în Principii de estetică (1939)
"Pentru o fată, reuşita în viaţă nu e o chestiune de studiu şi de energie. Rostul femeii este să placă, afară de asta nu poate fi fericire."-George Călinescu în Enigma Otiliei
"Poate că în ninsoarea siderală a haosului, fiecare suflet îşi are planeta sa, închegată din limfa genunilor, în noaptea dintâi a ivirii sale pe lume şi care îşi îndeplineşte ursita ascunsă în criptograma fulgilor căzători şi în târâitul mărunt al greierilor cereşti. Şi atunci zadarnic alergăm să ne înfăptuim viaţa, căci tot ce gândim şi tot ce trăim e un vis de departe, din gheţurile stelare."-George Călinescu în Cartea nunţii

6/30/2013

Lecţii în viaţă

"Viaţa este oportunitate, foloseşte-o. Viaţa este frumuseţe, admir-o. Viaţa este un vis, realizează-l. Viaţa este o provocare, înfrunt-o. Viaţa este un joc, joacă-l. Viaţa este o promisiune, realizeaz-o. Viaţa este tristeţe, depăşeşte-o. Viaţa este un cântec, cântă-l. Viaţa este o luptă, accept-o. Viaţa este o tragedie, înfrunt-o. Viaţa este o aventură, îndrăzneşte. Viaţa este noroc, fă-ţi-l. Viaţa este viaţă, luptă-te pentru ea."-Maica Tereza
"Orice lucru care ţi se întâmplă devine învăţătorul tău. Secretul este să înveţi să te aşezi la poalele propriei tale vieţi şi s-o laşi să te înveţe. Tot ceea ce ţi se întâmplă este fie o binecuvântare, care este, în acelaşi timp, o lecţie, fie o lecţie, care este, în acelaşi timp, o binecuvântare."- Polly Berends
Dacă vrei să ai succes trebuie să te obișnuiești să auzi de multe ori nu și să înveți să-l ignori. Când erai copil părinții îți spuneau să nu faci asta, profesorii îți spuneau nu, cei mari îți spuneau și ei nu. Iar tu trebuia să îi asculți, pentru că erai copil. Majoritatea adulților continuă să asculte de nu mult timp după ce nu mai sunt copii. Refuză să accepți pe nu. Concentrează-te pe soluții, nu pe probleme. Nu permite ca un nu al altcuiva să -ți oprească planurile.

Persoana perfectă

                                Persoana perfectă?


De ce cu toţii caută persoana sau perechea perfectă?...Sincer...dacă eu aş întâlni-o...aş ignora-o..de ce?Pentru mine ea nu ar avea niciun farmec...aş şti cum este,ce-ar simţi,dori,gândi.M-aş plictisi imediat de ea...mi-ar oferi mereu ceea ce-mi doresc.Va deveni obositor...care ar fi cele mai importante momente?O persoană imperfectă care te iubeşte cu adevărat,mereu va încerca să fie perfectă pentru tine.Întotdeauna va încerca să te surprindă cum va putea...să te facă să te simţi bine în compania ei.Niciodată nu vei şti de ce este în stare,ce ar putea simţi cu adevărat pentru tine.Vei zâmbi mereu când o vei vedea,pentru că e plină de mister şi nu ştii ce se poate ascunde în sufletul ei.
De ce crezi că nu există persoane perfecte în lumea asta?Deoarece două persoane imperfecte formează una perfectă,exact ca un puzzle.
Orice om găseşte în câte o fiinţă o experienţă care să realizeze că fiecăruia îi lipseşte acel "ceva" care-l face să fie mereu într-o "căutare" continuă.
Dacă noi iubim o persoană sau suntem iubiţi e pentru că am găsit o piesă care se potriveşte vieţii noastre incomplete.Viaţa-i ca un joc de puzzle;mereu căutăm piesa potrivită pentru a-l termina.Încercările sunt experienţele,iar piesele potrivite sunt răspunsurile şi persoanele adevărate care rămân în viaţa noastră,acceptându-ne aşa cum suntem.

6/19/2013

Viata


"Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă." – Petre Țuțea


"Singura funcţie a minţii este de a diviza la nesfârşit. Rolul inimii este de a vedea ceea ce uneşte, lucru de care mintea nu este deloc capabilă. Mintea nu poate să înţeleagă ceea ce se află dincolo de cuvinte; ea poate să înţeleagă numai ceea ce este corect din punct de vedere lingvistic, ceea ce este corect din punct de vedere logic. Ea nu este preocupată de existenţă, de viaţă, de realitate. Mintea este, ea însăşi, o ficţiune. Poţi trăi şi fără minte. Însă nu poţi trăi fără inimă. Şi cu cât existenţa ta este mai profundă, cu atât este şi inima ta mai implicată." – Osho
"Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie." – Emil Cioran

6/14/2013

Acceptă-te

                                               Ego sum qui sum.

                                               (Eu sunt cel ce sunt.)


Îmi place să ştiu câte persoane îmi sunt apropiate...aşa îţi dai seamă câte suflete te iubesc şi câte doar se prefac.

Nu sper la vise şi speranţe din viaţa lor...dacă nu ştiu să mă accepte aşa cum sunt...cu bune sau cu rele....dar asta sunt eu şi nu mă schimb pentru nimeni.
Homo sum et humani nihil a ne alienum puto(Sunt om şi nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin). Fiecare om are dorinţe,visuri care atunci când clipesc se sting,se spulberă fără urmă.
Noi suntem ceea ce ne-a creat Dumnezeu,nu ceea ce spun alţii despre noi.Trebuie să ne acceptăm aşa cum suntem.Mereu dorim să ne creăm un nou caracter pentru a fi pe placul celorlalţi.Nu trebuie să ne ascundem după deget...fără să ne pese...să fim noi înşine..de ce să facem asta?...
Oricine îşi poate scrie opera sa de viaţă,dar nimeni nu o poate împleti cu atâta măiestrie şi pricepere...cuvintele pătate de cerneala timpului pe apa dulce a exprimării şi descoperirii necunoscutului.Mereu voi rămâne aceeaşi persoană...dintotdeauna.Noi jucăm viaţa sub diferite măşti...dar avem aceeaşi piesă.Viaţa are o ţintă clară...un scop bine stabilit.Prin încercări ne dezvoltăm şansele de supravieţuire,nu cele fizice ci cele spirituale.Credem mereu în ceea ce se spune fără a oferi o şansă instinctului nostru care ne orientează într-un abis profund.Mulţi din noi trăiesc cu gândul că viaţa e trecătoare şi orice ai face e nesimnificativ.Poate că aşa e,dar orice lucru neînsemnat contează.Dacă stai să te gândeşti la el ca la ceva nefolositor,atunci nu ai parte de o viaţa plină de ecouri care te fac să te simţi bine şi nu ai cum să simţi gustul vieţii adevărate.
Părerile celor din jur influenţează pe fiecare într-un mod neplăcut şi ne manipulează fără să ne dăm seama.Ascultă-te pe tine însuţi şi crede în tine...căci prietenul cel mai bun eşti chiar tu!
În cele din urmă...cred că e mai bine să rămânem ceea ce suntem...sau măcar eu...o simplă fată care respiră aerul adevăratei feţe şi una care se acceptă aşa cum e...fără a da atenţie umbrelor lumii.
Carpe diem. (Trăieşte clipa!; Profită de această zi!) spunea Horatius...şi mare dreptate a avut şi încă are.Dacă nu te bucuri de fiecare clipă pe care o ai...atunci cum îţi trăieşti viaţa?

6/11/2013

Mereu Vara 8->

                                       

      Hertz-Mereu Vara

Doi ochi, clipesc
Ca luna strălucesc
În ei, găsesc
Iubirea ce-o visez



Doar flori frumoase, o lume nouă
Luminoase şi pline de rouă
Ce frumoase sunt serile în doi
Simt avalanşe de iubire peste noi



Iubesc să te privesc,
Ador să te visez, 
Nu mă mai regăsesc, 
Şi tot ce vreau...E...



Să cadă ploaia peste umerii mei
Să cadă soarele în ochii ei
Să lăsăm natura să ceară...
Să fie mereu vară [x2]



Privesc, spre cer
Să te găsesc în el
Şi te găsesc
Într-un alt univers

Soarele dintre noi zâmbeşte clar
M-atrage puţin în el dar eu pe tine te caut
Te vreau, şi te găsesc, sau mi se pare
De mi se pare...



Iubesc să te privesc,
Ador să te visez, 
Nu mă mai regăsesc, 
Şi tot ce vreau...E...



Să cadă ploaia peste umerii mei
Să cadă soarele în ochii ei
Să lăsăm natura să ceară...
Să fie mereu vară [x2]



Să cada rouă peste umerii mei...
Şi razele pe pieptul ei...
Să ne învelim în cearşaful alb...
Să ne mângâie nisipul cald...
Ştii că numai tu poţi schimba oricând...

Din toamnă primăvară...

Din iarnă vară!



Să cadă ploaia peste umerii mei
Să cadă soarele în ochii ei
Să lăsăm natura să ceară...
Să fie mereu vară [x2]



Să cadă ploaia peste umerii meï...

5/28/2013

Scorpions - Wind Of Change

                                       Scorpions - Wind Of Change

I follow the Moskva
Down to Gorky Park
Listening to the wind of change
An August summer night
Soldiers passing by
Listening to the wind of change

The world is closing in
Did you ever think
That we could be so close, like brothers
The future's in the air
I can feel it everywhere
Blowing with the wind of change

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away
In the wind of change

Walking down the street
Distant memories
Are buried in the past forever
I follow the Moskva
Down to Gorky Park
Listening to the wind of change

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow share their dreams
With you and me
Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away
In the wind of change

The wind of change
Blows straight into the face of time
Like a stormwind that will ring the freedom bell
For peace of mind
Let your balalaika sing
What my guitar wants to say

Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow share their dreams
With you and me
Take me to the magic of the moment
On a glory night
Where the children of tomorrow dream away
In the wind of change

5/26/2013

Atunci...

"Sunt experienţe cărora nu le mai poţi supravieţui. După ele, simţi cum orice ai face nu mai poate avea nici o semnificaţie. Căci după ce ai atins limitele vieţii, dupa ce ai trăit cu exasperare tot ceea ce oferă acele margini periculoase, gestul zilnic şi aspiraţia obişnuită îşi pierd orice farmec şi orice seducţie." – Emil Cioran
"Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă." – Osho
"Atunci când te naşti, nu eşti un copac, ci o sămânţă. Trebuie să creşti, trebuie să ajungi la o înflorire, iar această înflorire va fi mulţumirea ta, împlinirea ta. Această înflorire nu are nimic de-a face nici cu puterea, nici cu banii, nici cu politica. Nu are legatură decât cu tine, cu evoluţia ta personală." – Osho

Prietenia

"Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima." – Gabriel Garcia Marquez
"Prietenia este închisoarea sufletului de bună voie în trup străin." – Dimitrie Cantemir

"Prietenia nu rezistă nici în jigniri, nici în înfrângeri. Ea moare." – Titu Maiorescu

5/05/2013

Deschide ochii


Toţi vrem culori în viaţa noastră
Nu vrem s-avem un film alb-negru
Fără sunet ce durează puţin
Şi căutăm dintre zeci şi mii de chipuri
Zâmbete, atingeri, simţuri
" Viaţa-i doar un şir de căutări în care aştepţi iubire"

Ascult'o când are să'ţi spună ceva...poate are nevoie de cineva care să o înţeleagă...aşa că te'a găsit pe tine :)

Zâmbete, atingeri, simţuri

"Tu n-ai stiut cat am suferit,
Singur sa traiesc din amintiri..."
Adu-ţi aminte de lună...
Când o priveam prin geam când mă tineai de mână...
Adu-ţi aminte când plângeai şi ţi-am promis ..
Că o să fie bine şi a fost bine aşa cum ţi-am promis..
Adu-ţi aminte unde ai întâlnit-o prima dată-n lume...

5/02/2013

Make me better


Make Me Better"
(feat. Ne-Yo)



[INTRO: Ne-Yo, Fabolous]
Timbo.
Hey, Ne-Yo.
Say what? Lo-So.
Hey, hey.

[CHORUS (Ne-Yo):]
I'm a movement by myself.
But I'm a force when we're together.
Mami I'm good all by myself.
But baby you, you make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.
You make me better.

[Fabolous]
You plus me, it equals better math.
Ya boy a good look but, she my better half.
I'm already bossin', already flossin'.
But why I have the cake if it ain't got the sweet frostin'? (yep yep yep yep).
Keepin' me on my A game (what what what what).
Without havin' the same name (they they they they they).
They may flame (but but but but).
But shawty, we burn it up.
The sag in my swag, pep in my step.
Daddy do the Gucci, mami in Giuseppes.
Yes it's a G thing, whenever we swing.
I'mma need Coretta Scott, if I'm gonna be King.

[CHORUS]

[Ne-Yo]
First thing's first, I does what I do.
But everything I am, she's my influ.
I'm already boss, I'm already fly.
But if I'm a star, she is the sky (ah ah ah).
And when I feel like I'm on top (she she she).
She give me reason to not stop (eh eh eh eh eh).
And though I'm hot (too too too).
Together we burn it up.

[Fabolous]
The caked up cut, the cleaned up ice.
When shawty come around, I clean up nice.
Dynamic duo, Batman and Robin.
Whoever don't like it, it's that man problem (eh eh eh).
And when I feel like I'm tired (ma ma ma).
Mami be takin' me higher (ah ah ah ah ah).
I'm on fire (but but but).
But shawty we burn it up.

[CHORUS]

[Voices]
Beside every great man, you can find a woman like a soldier holdin' him down.

[Fabolous]
And she treats me like a Don, watches for the hit.
Checks where I go, even watches who I'm with.
The right when I'm wrong, so I never slip.
Show me how to move, that's why I never trip.
And baby girl, you're so major, they should front-page ya (front page ya).
God bless the parents who made you (who made you).
Middle fingered anybody who hate the,
Way that we burn it up.

[CHORUS]

[Fabolous speaking]
Yeah baby, them lames you playin' with.
They gonna put you down.
We tryin' to compliment you, you know?
Make it better.
Top-notch Tim.
Nice-look Ne-Yo.
Livin' good Lo-So.
They ask you how you doin' now, tell 'em better 'den them.
Ha ha ha ha ha ha.

[CHORUS]

4/28/2013

Ochii care nu se vad

Ochii care nu se văd se uită-Moody



Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că
Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare

Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că
Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare

Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că

Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare

În inima mea eşti tu şi-mi plânge sufletul
Că ai plecat pe-ascuns fără nici un răspuns
Şi-acum ferestrele pustii transformă nopţi în zi
Şi schimbă toate culorile în gri

Dar nu-i nimic, de-acum se schimbă totu-n scrum
Şi totu-i trecător privind spre viitor
Şi chiar dacă ai fost ce-ai fost eu ştiu că n-are rost
Şi inima mi-o pun la adăpost

Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că
Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare

Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că
Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare

Ceas cu ceas, pas cu pas, gânduri îmi vin din nou
Nu mă las, ştiu ce-am tras, ştii să faci doar rău
Poţi pleca, poţi trişa, du-te-n drumul tău
Norocul a fost de fapt al meu

Ceas cu ceas, pas cu pas, gânduri îmi vin din nou
Nu mă las, ştiu ce-am tras, ştii să faci doar rău
Poţi pleca, poţi trişa, du-te-n drumul tău
Norocul a fost de fapt al meu

Ochii care nu se văd se uită, mi-a spus ea
Zâmbind, greşind, ştiind că
Ochii care nu se văd vor plânge râuri fără-ncetare.

4/18/2013

Promisiuni de veşnicie schimbate în ruine...


Chriss JustUs-Reversul Clasic
Vreau un vis cu tine,
Diseară când adorm ...
Şi vreau să-ţi aduci aminte...
Cât îti era de dor !!!
· Să-mi dea petale. Să-mi dea petale de flori
Din cer să cadă ploaie caldă să-nece gându-în roua lor...
Nu mai am viaţa ... suflu luat de suflu dat
Poveste clasică de dragoste-n suflet curat...
Să cadă norii ... să simt răcoare...
Erai o floare ... dar spinii tăi dădeau târcoale...
Şi peste lumi ... sperând s-aduni afeţiune...
Adu-ţi aminte unde ai întâlnit-o prima dată-n lume...
Adu-ţi aminte de-un băiat cu ochii doar la tine ...
Promisiuni de veşnicie schimbate în ruine...
Şi de-ar fi să mă vezi vreodată iar ...
Nu mai permite iar ...luna si cer si stele-n dar...
Că n-am să cred... dar inima-mi va-nchide ochii ...
Şi o s-ajung ruine iar ...
Sens vieţii tale ... poate-ai găsit...
Şi-s fericit... ştiind că zâmbetul nu ţi-a pierit..
Că e frumos ca cerul vara , dimineaţa sau seara...
Ca şi răsăritul de soare când luminează marea...
Adu-ţi aminte.... de serile de mai ...
Că ai riscat tot doar să simţi ce ai simţit când mă îmbrăţişai...
Adu-ţi aminte kilometrii ... şi de distanţă..
Adu-ţi aminte că trăiam ca să mai prindem încă o dimineaţă...
Împreună...
Adu-ţi aminte de lună...
Când o priveam prin geam când mă tineai de mână...
Adu-ţi aminte când plângeai şi ţi-am promis ..
Că o să fie bine şi a fost bine aşa cum ţi-am promis..
Şi-atunci ai zis ... că o să vii .. şi-ncontinuare...
Te aştept pe trotuarul vis-a-vis de o clădire mare....
Vreau un vis cu tine,
Diseară când adorm ...
Şi vreau să-ţi aduci aminte...
Cât îti era de dor !!!

Evident


 Evident Romanii au talent(Adrian Tutu)
Doar aici e locul unde te regasesti
Doar aici e locul unde poti spune ce gandesti
Doar aici e locul unde poti pune accent
Aici romanii dovedesc ca au talent
E greu sa faci tot ce iti place
Si din pacate nu toti au posibilitate
Sa arate ca au talent si indemanare
Ca au vointa, incredere si multa rabdare
Si trec peste
Spun o poveste
Ma intorc in istorie si vorbesc numai despre
Tot ce s-a intamplat in tara noastra
Si acum toti romanii sa isi aminteasca
O avem pe Nadia prima gimnasta care
A obtinut punctajul maxim si onoare
Hagi regele fotbalului romanesc
Ilie Nastase maestru in tenis
Si ma gandesc
Ca mai sunt multi despre care sa vorbesc
Poeti, inventatori as vrea sa mi-i amintesc
Nu ma pot rezuma doar la o melodie
Simple versuri din cap puse pe hartie

Doar aici e locul unde te regasesti
Doar aici e locul unde poti spune ce gandesti
Doar aici e locul unde poti pune accent
Aici romanii dovedesc ca au talent

Acum noua generatie e gata sa se afirme
Noi talente, noi idei vor sa se exprime
Suntem pregatiti romani sa iasa in fata
Avem sansa sa ne indeplinim o speranta
Fiecare sa arate ceea ce poate
Ca romanu-i pregatit sa treaca peste toate
Cu pasi mari mergem inainte
Batem fierul cu rabdare acum cat e fierbinte
Tine minte nu uita de unde ai plecat
Arata ca ai talent si vei avea de castigat
Nu te opri, poti fi cineva
Doar acum, aici poate fi sansa ta
Acum vreau sa inchei mandrindu-ma ca sunt roman
Vreau sa arat ca am talent si stiu ceea ce spun
Romania iti multumesc ca m-ai crescut mare
Si ca m-ai ajutat sa ma tin pe picioare

Doar aici e locul unde te regasesti
Doar aici e locul unde poti spune ce gandesti
Doar aici e locul unde poti pune accent
Aici romanii dovedesc ca au talent !

Chriss (JustUs) - Suflet Cald Aproape

  Chriss (JustUs) - Suflet Cald Aproape
Tu m-ai găsit printre atâtea defecte (defecte)
Tu m-ai salvat de mine
Mi-ai dat clipele şi-un râs de copil
Toţi vrem culori în viaţa noastră
Nu vrem s-avem un film alb-negru
Fără sunet ce durează puţin (puţin)
Şi căutăm dintre zeci şi mii de chipuri
Zâmbete, atingeri, simţuri
Am încercat în viată mea să fug de trecut
Dar ar fi trebuit să fug cât mai departe
(Cât mai departe)
Viaţa-i doar un şir de căutări
În care aştepţi iubire
De aia cânt despre tine, doar despre tine
Am mii de vise, mii de sentimente, mii de rime
Aştept de mult să le împart cu tine
Şi am multe să-ţi ofer, multe culori
Aroma clipelor până în zori
Dar n-am (n-am) un suflet cald aproape...
Tu m-ai găsit printre atâtea defecte (defecte)
Tu m-ai salvat de mine
Mi-ai dat clipele şi-un râs de copil
M-ai renăcut, mi-ai dat motive să mor din nou
Să mă renască alta-n locul tău
Vreau doar un ecou la tot ce-a fost (fost)
Că doare, sunt un erou si nu recunosc
Ea n-a fost de ajuns pentru tot ce insemn eu
Ea stând pe loc, innaintând doar in sufletul meu
E tare rău (tare rău), nu poţi să zbori
Cu aripi frânte poţi doar să-nveţi cum să cobori
Viaţa-i doar un şir de căutări
În care aştepţi iubire
De aia cânt despre tine, doar despre tine
Am mii de vise, mii de sentimente, mii de rime
Aştept de mult să le împart cu tine
Si am multe să-ţi ofer, multe culori
Aroma clipelor până în zori
Dar n-am (n-am) un suflet cald aproape...
Tu m-ai găsit printre atâtea defecte (defecte)
Tu m-ai salvat de mine
Mi-ai dat clipele şi-un râs de copil
Tu m-ai găsit printre atâtea defecte (defecte)
Tu m-ai salvat de mine
Mi-ai dat clipele şi-un râs de copil
Tu m-ai..