Răsfrânt de gânduri

Răsfrânt de gânduri

 Legământul inocent cu tine însuţi îţi dă datoria să meditezi prin toată autocunoaşterea ta indezirabilă străbună a prezentului invocat într-un trecut viitor.
 Mirifica ta constatare a existenţei reprezintă aspiraţia prielnică a durerii trecerii timpului prin zilele ireversibile.Mângâierea dulce a reîntoarcerii prin petele trecului simţirii sunt cuvintele adeseori transpuse printre rânduri cu imagini ale mărgăritarelor sclipiri asurzitoare prin ecouri nemărginite.Freamătul etapelor transparente ale formării noastre personale sunt intangibile a măiestriei chemări nedefinite încă de conceptul nostru al capacităţii idealului.
 Fiecare autodefineşte prezentul ca o statură a lumii răpunse de amărăciunea vieţuirii pe un vis în degradare.Totul în mângâierea necondiţionată se îndreaptă spre un final liniştit de fructuaţia zgomotoasă ce va avea să vie.
 Diversitatea dorinţei profunde a afirmării în condiţii efemere întrerupe cursul dorinţei absolute a lumii eterne în nefiinţă,redate de nemurirea singurătăţii prin prisma de a nu simţi completarea sacră a ciclităţii împliniri.Orişice suflare întruchipează geniul propriului său destin străpuns de coborârea idealului în infernul neştiinţei prin dizolvarea fricii de alăturare a singurătăţii corăbii negre,pe o mare de azur nestinsă.
 Esenţa valorii supreme e redată de singurătatea onirică a realităţii ireversibile în lumea singurătăţii,prin care răspunsurile se înfăţişează sub diferite fluxuri alegorice,care conturează de fapt condiţia geniului în raport cu idealul şi cu sine.
 Visul în devenire este eşecul în reuşita redeschiderii de drumuri petrecute prin geneza poemului vieţii proprii invocate de noile sentimente care-ţi fac trecerea de la particular la general şi invers apoi.
                                                                         *
 Eşecul constată clădirea veşniciei pe un unghi de siguranţă realizabilă a unei poveşti continue,care se revarsă pe cursul istoric al redării clipei eşuate.Visarea răspunsului este străbătută de cunoaşterea nepăsată a indiferenţei margini a unei prăpăstii fără cusur.Repetarea continuă a unui ecou blajin îndură frământarea chinului ce nu-şi caută relaţia compatibilă cu trecerea trecutului.
 Voinţa de a trece peste obstacolul repetat al timpului îndură scopul ţintit spre un ideal mult prea lăuntric al determinării.Grija de a obţine fericirea succesului e străbătută de drumul anturajului antagonist.
Curmarea atingerii viitorului înlătură orice visare spre un bun necondiţionat de vlăstarea duioasă de iertat a unui gând de renunţare.