Suntem...sau nu?
O lume fără sfârşit când visezi,o lume ce atârnă de un fir când ceasul bate spre un final.Nimic nu e ca în basme cu zâne,prinţi,palate..totul aici e cu un sens unic,dar profund.Clipeşti şi se stinge,se spulberă într-un şirag nevăzut.Chipul din oglindă,din faţa mea e un alt om,cu desăvârşire altul decât ceea ce văd;o putere în priviri,una şocantă,de a-şi creă mereu un alt caracter:zâmbet crud care să aşterne aparenţele celor din jur,care intrigă cititorului ceea ce nu e.Am încercat să pătrund cu gândul în neînţelese cuvinte din suflet,să-mi dau seamă ce e mai important;ceea ce simţi sau nevoia pe care nu o înţelegi?
Lumea nu reînvie din păcatele de zi cu zi,nu aşteaptă pe cei inocenţi,ruinând totul fără niciun regret.Ea prinde viaţă din energiile noastre.Valoarea existenţei nu are o explicaţie ci o necunoaştere de sine.Niciodată nu ne dăm seamă cine suntem cu adevărat şi de ce suntem capabili să facem.Să-ţi cunoşti propria lume pare posibil privită doar dintr-un anumit unghi.
Mă depărtez de mine prin ceaţă gândurilor dar mă cufund mai tare în ea în inconştient...fără a-mi da seamă.În noi,cele două lumi care ne străpung de fiecare dată ajung să se împletească formând o legătură greu de înţeles,unde nu există nici o diferenţă între vis şi realitate.În mintea noastră,raportul dintre ficţiune şi realitate este creat prin schimburi de roluri făcute între ceea ce percepem şi ceea ce se întâmplă cu adevărat.Noi ne închipuim realitatea ca nişte nori care acoperă viitorul apropiat,şansele şi visurile noastre.Atâta nelinişte sufletească ...care ne trezeşte la realitate şi simţi pământul sfărâmat de atâta ură.
Cât îmi doresc să fiu liberă,fără griji să stau ziua şi să privesc totul cu alţi ochi.Imaginaţia omului nu este limitată.Aristotel zicea despre catharsis:Catharsis ne purifică sufletul de răutate şi de egoism,ducându-ne şi ridicându-ne dintr-o sferă a răutăţii într-o sferă a sentimentelor nobile,care ne curăţă sufletele de atâta zbucium.Jocul care-l jucăm zi de zi ne reprezintă pe noi înşine,caracterizându-ne dorinţele,visele şi mai ales calităţile.Sentimentele dominate în noi ne răsfrâng.Noi coasem de multe ori realul cu imaginarul simţind cutremurul din adâncul nostru care ne reînvie în trecut,ridicând în slavă amintirile.Însuşirile amintirilor pot fi atribuite puzzel-ului nostru,viitorul.
Avem o imaginaţie rară şi necunoscută în acelaşi timp.Oricine îşi poate scrie opera sa de viaţa,dar nimeni nu o poate împleti cu atâta pricepere şi măiestrie cuvintele pătate de cerneală timpului pe apa dulce a exprimării şi descoperirii necunoscutului în umbra nevăzută a inconştientului.
No comments:
Post a Comment