Incognoscibilitatea lumii

Incognoscibilitatea lumii

Privirile retorice alungă orice curmare a elocinței evidențiale pe care o provoc.Adevărul e departe de totalitatea raționamentelor reproduse cu subînțeles.Făgăduința cu mine însămi e un proces de autosugestie prin care devin subiectul central al universului pe care mi-l întemeiez.Cugetarea e singura cale pe care o regăsesc în existența mea reală şi nu poate fi dedusă decât prin axioma versurilor reflectate în cuvinte.Empiricul pe care-l manifestă privirea din urma mea e principiul întregimii mele prin contopire.Etica aprecierii e revolta transpunerii cunoaşterii fantasmei unui minuscul gest de contopire cu absolutul neatins în planul etic.

Păşesc în măsura certă a timpului prin calitatea gândirii a propriului ego.Totuşi,o revelație atroce mă regăseşte în adevăratul sens al îndoielilor şi mă îndreaptă către caracterul necugetat al umbrelor nimicniciei.Fereastra rămâne o latură a manipulării personalităților în masă,a identității îndreptate spre nonexistență,însă puține trăiri sunt acelea care se metamorfozează înlăturând evocarea implementării în ființa lor.Experiența condamnării privirilor precare îndeamnă să urmeze acelaşi drum,dar cum se concep prin cronologia influențelor?

Îți urmez urma căldurii semnului,dincolo de figurația oglinzii sparte...Dar umde te regăsesc ca într-o emancipare a dorinței?